In lumea Cristinei

Marea e secretul vietilor apuse

Ce din nisip au faurit un tainic inteles

Le-au furat valurile cuvantul

si focul din eres.

Au ridicat un templu sumbru

Sub palatele oculte

Au zidit din neam in neam

Si-au incetat sa ne asculte

Au crezut ca pentru noi

e suficient atat.

Au crezut ca pentru ei

e suficient mai mult.

Si-acum totul se pierde

In intelesuri nesfarsite

Ca pentru tara si popor

Ei mint ca stiu desi n-au minte

Doresc un trainic viitor

Pentru palatul lor si templu

Romanii pleaca sau altii mor

Si e doar un exemplu

E lung drumul catre tine si nu-ti mai stiu de urma.

In negura adanc ma trigi sa vin sa te gasesc...

Cu greu te zaresc prin apriga vapaie

Umbrit de viata ,de-asteptari,

Cu o ultima chemare,

ma prinzi de mana,si-apoi mori...

Regret ca te-am ucis,visul meu tainic!

Din lant de stele te-am cules cu neindemanare,

Si-am crezut in tine,ti-am faurit un inteles,

Ai prins contur si viata.

Te-ai ridicat la cer imens si ai fugit.

Si ai fugit departe,iar acum mi-e dor de tine.

Ai fugit precum nici nu ti-a pasat candva de mine...

Mi-e dor de tine,visul meu si te doresc 'napoi

Revino aici,ramai pe veci,

Vreau sa te am aproape,

Sa-mplinesc dorinta care arde

Vreau sa te sting din lacrimi fericite,

Sa-mi indeplinesc teelurile dorite...

Vino!

Glas fara de voce,fata galbena-galbuie

Te fauresti din glod si gheata

Fiinta dulce-amaruie

Te amesteci intre noi desi esti mort de-a binelea

Dar cu vointa ta,stapane,cauti inca nemurirea

Pe infinitul sir de stele,de pe bolta-ntunecata

Imi ghidezi orele mele,fauresti a noastra soarta.

Fauresti din glod si gheata o imagine pustie

In gandul meu ramane amintirea-ti inca vie...

Acum prezenta ta luceste ca un vis dornic de viata

Ins-esti mort si privirea ta ingheata

Oh,cosmar al vietii mele,de ce nu pleci departe?

Lasa-ma sa fiu stapana din nou pe-a mele fapte

Da-mi inapoi speranta lumii vii

Si alunga-mi din suflet felul tau de-a ma privi.

Doar pleaca-n departare si uita-ma aici

Ca orizontul este larg,iar noi nu suntem vesnici

Picuri de ploaie pe umerii goi,

Poveste de-o vara si-atat

poveste in doi

Imi amintesc acum,plangand.

E trista si alba lumina de sus,

Iar norii?Norii grei se aduna

Picuri de ploaie din cer se scurg

Peste-a lumii poveste nebuna

Eram doar noi,era frumos.

Si totu-avea un inteles

Un vis tainic si duios

Ce-acum din minte mi s-a sters.

Ne-am aratat dornici de viata

In fata aprigii multimi

Ne privea reci ca o piatra

Furata dintr-un cimitir.

Dar noi? am inteles atunci sfarsitul

Eram copii..dornici de zbor

Voiam sa prindem universul

Sa fie-al nostru

Plin de dor

“Tu stii totul despre ce-i cu aceasta viata,mie insa mi s-a inhis una in fata.Dar sunt mester la inventat poovesti,mai mester decat ai sa izbutesti sa fii tu vreodata,pentru ca,desi ai bani puhoi,eu am norocul sa gasesc flori in gunoi.Stiu sa descopar ceea ce nu e si ma pricep la asta mai bine decat tine.Si atunci…da-le naibii de socoteli si de cifre.Stii sa spui cata dragoste ai in tine?Un kil?Un litru?Nu stii,nu?Si atunci,da-o naibii de mtematica.Inventeaza ceea ce nu exist pentru ca ceea ce exista apartine tuturor.Dar,daca reusesti sa gasesti ceea ce nu exista,atunci ai ceva numai al tau.Si daca cineva vede ce vezi si tu,nu-l lasa sa plece.Opreste-l!Traieste povestea!Povesteste!

Povestile sunt ca oamenii.Nu sunt facute sa traiasca singure.Intr-un colt al lumii,este cineva care traieste o poveste ce se oglindeste intr-a ta.Uita-te in jur!

Acel cineva nu este chiar asa departe.Este cealalta jumatate a cartii.Nu mai pierde timpul scriind alte pagini…Cauta-l!Restul il veti scrie impreuna.Pentru ca nimic nu e mai reusit ca doua povesti ce se impletesc.”

Tu si eu…Noi …

Noi suntem doua stele care vor straluci pentru totdeauna…

Noi suntem adierea vantului de primavara…

Noi suntem picaturile de ploaie ce spala cararile vietii…

Noi suntem doua piese de puzzle ratacite sub pat…

Noi suntem firele de iarba pe care picura roua dimineata…

Noi suntem fulgii de nea ce nu se topesc niciodata…

Noi suntem ca pasarile care migreaza tot timpul…

Noi suntem doi stalpi de sustinere legati cu mii de cabluri..

Noi suntem doua mere ce stau pe o farfurie…

Noi suntem doua prajituri ce nimeni nu ne va manca vreodata…

Noi suntem gunoiul pe care nu are nimeni curajul sa-l arunce…

Si daca nu vom straluci vesnic,daca vantul nu va mai adia primavara,daca ploaia nu va mai fi umeda,daca puzzle-ul va fi rezolvat fara piesele lipsa,daca roua nu s-ar mai asterne pe firele de iarba,daca ne vom topi ca si ceilalti fulgi de nea,daca pasarile nu vor mai migra,daca stalpii nu vor mai fi conectati la cabluri,daca merele nu vor mai sta in farfurie,daca ne vor manca toti alaturi de alte prajituri,daca ne vor arunca toti la gunoi,atunci stim cu siguranta ca nu am luptat degeaba impreuna….Impreuna am cladit o lume fantastica si impreuna o vom duce la bun sfarsit…Noi suntem universul….Pe noi ne leaga dragostea…Noua ne apartine lumea desi nu suntem stapanii ei…

Noi avem de toate pentru ca ne iubim…Noi putem cladi castele de nisip fara sa avem la noi galetusa,nisip,apa si lopetele.

Noi putem sa fim vesnici…Noi putem sa murim…

Noi putem sa zburam sau sa inotam….

Noi putem razbi in viata..Noi putem muri…

Noi putem lupta impreuna,dar niciodata impotriva…

Pentru ca iubirea exista,pentru ca e vesnica si pentru ca ne-a legat pe noi sa fim uniti,sa fim impreuna,sa radem si sa plangem….Toate astea,pentru ca te iubesc….

E greu!E greu sa te simti presionat si sa nu poti spune “Te iubesc”!Oare ce as putea sa fac sa nu fiu ranita?Sa pot fii fericita si sa simt ca pot zbura alaturi de tine?Tu niciodata nu ma vei stii…Nu ma vei afla si nici nu vei avea unde…Poate doar intr-o imprejurare fara precedent,undeva unde doar vantul sufla….Pentru ca iubirea noastra e precum vantul.O simtim,dar nu o putem vedea.

Cand in sfarsit voi gasi calea spre tine,va fi prea tarziu ca sa mai ceresc sentimente.Va fi greu sa te privesc in ochi si sa-ti spun”te-am iubit”,chir ca inca te voi iubi….Asta e pentru totdeauna!

Tu esti acolo,o apropiere si o departare in preajma mea.Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund.Acolo sunt eu.Nu trebuie sa ma vezi si nici sa ma strigi!Trebuie doar sa crezi ca acolo undeva exista cineva care mereu te va veghea…

Cu gandul ca si tu citesti aceste randuri,te intreb doar un singur lucru:ITI MAI AMINTESTI DE CRISTINA DE LA GRADINITA?

Traim intr-o lume mult prea cruda,fara sentimente….Intr-o lume unde iubirea nu este decat o iluzie…

Nu stim sa mai pretuim nimic.

Ne incanta peste masura lucrurile materiale si ne dam seama mult prea tarziu cand deja pierdem din vedere ceva ce ne era drag.

Suntem prea obositi sa criticam,sa ne certam unii cu altii…

Suntem prea incitati de idei malefice,dorinte de razbunare si ate rautati.

Lasam timpul sa treaca inutil pe langa noi.

Nu zambim,nu salutam pe cei cunoscuti…Preferam sa lasam capul in pamant si sa trecem nevazuti.

Si cu toate astea,iubim,pentru ca nu putem trai fara iubire….

Este iarna…Si se simte destul de bine.Ma trezesc in fiecare dimineata de iarna privind pe geam cu insetare la orizontul alb nesfarsit si parca imbatranit de chiciura groasa.Valuri de zapada aluneca de pe acoperisul casei fortand burlanul sa se desprinda.Imi pregatesc o cafea fierbinte si dulce pentru a ma mai trezi din melancolia geroasa specifica anotimpului acesta.Urasc iarna….Si totusi poate fi asa de frumoasa daca stai sa te gandesti si sa analizezi fiecare aspect.Habar nu am daca o iubesc sau nu.Habr nu am daca ceea ce simt eu vis-a-vis de iarna este imbufnare,fericire sau o lunga astenie.

Imi place sa desenez cu buricul degetului aratator pe geamurile masinilor litere,inimioare,tot ceea ce ma neliniste-te si ce as vrea sa mi se intample si realizez ca zapada este o buna metoda de a-ti da seama de ceea ce iti dorsti cu adevarat.Scrijelitul in zapada te face sa scrii lucruri pe care le doresti,la care aspiri sau din contra,pe care vrei sa le uiti si nu poti.In ultimul caz mazgalesti repede cu degetul lasand dare incerte si apoi distrugi portiunea cu gandul ca asa se distruge si cosmarul ce te urmareste.

Si totusi eu tot nu imi pot da seama ce simt iarna…

Tu ce simti?Eu inca nu stiu!